Studiile universitare de doctorat se desfăşoară  în conformitate cu prevederile  Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi Codului studiilor universitare de doctorat, H.G. nr. 681/2011.

 

 

Academia de Muzică „Gheorghe Dima” este instituţie organizatoare de doctorat (I.O.S.U.D.), având în componenţă Şcoala doctorală „Sigismund Toduţă”. Această organizează şi desfăşoară programe de doctorat de tip doctorat ştiinţific şi doctorat profesional, conferind titlul de doctor în muzică.

 

Studiile universitare de doctorat reprezintă cel de-al treilea ciclu al studiilor universitare oferite în Academia de Muzică „Gheorghe Dima”; scopul acestora constând în dezvoltarea competenţelor în realizarea cercetării ştiinţifice/creaţiei artistice. Studiile universitare de doctorat permit dobândirea unei calificări de nivelul 8 din Cadrul European al Calificărilor (EQF) şi din Cadrul Naţional al Calificărilor, ceea ce asigură capacitatea de inserţie pe piaţa muncii înalt calificate.

 

 

 

Pentru mai multe informații vizitați site-ul Școlii Doctorale ”Sigismund Toduță”